Copil de 10 ani, decedat în urma unui accident rutier

Copil de 10 ani, decedat în urma unui accident rutier
Băiețelul care se afla pe bicicletă a fost lovit de autoutilitară
În data de 11.04.2020 în jurul orei 17:30 echipajul medical de urgență tip C (cu medic) de la Stația Centrală Călărași a fost solicitat să intervină împreună cu echipajul de prim ajutor al SMURD Borcea pentru acordarea îngrijrilor medicale de urgență unui un copil în vârstă de 10 ani, victimă a unui accident de circulație.
Copilul aflat pe bicicletă pe DN3B Călărași – Fetești, în satul Iezeru, comuna Jegălia, a intrat în coliziune cu o autoutilitară ce se deplasa în sens opus. Din accident a rezultat rănirea gravă și încarcerarea copilului sub autoutilitară. La fața locului, pompierii din cadrul echipajului de descarcerare al Gărzii de Intervenție Borcea au procedat la extragerea copilului de sub caroseria autoutilitarei.
Din păcate, în urma șocului inima copilului a încetat să mai bată, acesta fiind preluat de echipajul SMURD în SCR, începându-se imediat manevrele de resuscitare. Ajuns la fața locului, echipajul medical de urgență al SAJ Călărași a preluat resuscitarea, și aplicând tratamentele de specialitate a reușit repornirea inimii copilului.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj de salvare aeriană cu elicopterul SMURD Constanța care a preluat copilul în vederea transportului către Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Din nefericire leziunile suferite au fost mult prea grave pentru victimă, acesta reintrând în SCR la UPU Constanța, de data aceasta inima sa nu a mai putut fi repornită în ciuda manevrelor de resuscitare realizate de colegii noștri constănțeni.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:58 - Cinci persoane urmărite internațional, aduse în România de Poliția Română
- 17:51 - Unde se poate face grătar legal și ce amenzi riscă românii care aprind focul în locuri nepermise
- 15:45 - Fenechiu (PNL), discuții cu grupul PACE înainte de votul moțiunii: „Nu am amenințat, nu am făcut promisiuni, le-am cerut părerea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














