PATRIARHIA PRELUNGEȘTE PERIOADA DE ÎNCHINARE ȘI TRECERE PRIN SFÂNTUL ALTAR AL CATEDRALEI NAȚIONALE

PATRIARHIA PRELUNGEȘTE PERIOADA DE ÎNCHINARE ȘI TRECERE PRIN SFÂNTUL ALTAR AL CATEDRALEI NAȚIONALE
Interesul public pentru vizitarea Catedralei rămâne ridicat
Patriarhia Română a anunțat, miercuri, prelungirea perioadei de închinare și trecere prin Sfântul Altar al Catedralei Naționale, în contextul numărului impresionant de pelerini.
Noul termen este miercuri, 5 noiembrie 2025, la ora 24:00, iar accesul va fi permis inclusiv pe timpul nopții.
Potrivit Patriarhiei, decizia a fost luată pentru a permite cât mai multor pelerini să se închine în Catedrala Națională, în condiții de siguranță și ordine.
Preoții fac apel la pelerini să evite aglomerarea excesivă.
Timpul de așteptare poate fi verificat în timp real prin aplicația interactivă disponibilă pe site-ul Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Interesul public pentru vizitarea Catedralei rămâne ridicat.
Până miercuri dimineață peste 80.000 de persoane trecuseră deja prin Sfântul Altar. Numărul s-a dublat în mai puțin de 24 de ore, potrivit datelor comunicate oficial.
Miercuri seară, racla cu Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, va fi adusă la Catedrala Națională.
„Racla cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou va rămâne aici până la încheierea perioadei de închinare și trecere a pelerinilor prin Sfântul Altar al Catedralei Naţionale, respectiv ziua de miercuri, 5 noiembrie, ora 24:00, urmând ca, ulterior, să fie readusă la Catedrala Patriarhală”, a transmis Patriarhia Română.
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News











