În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au continuat acțiunile pentru limitarea virusului COVID-19.

Forțele de ordine au fost angrenate în acțiuni punctuale de control, efectuând verificări la 66 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 585 de obiective de interes și 409 autovehicule destinate transportului de persoane.

De asemenea, în vederea respectării măsurilor de siguranță polițiștii au verificat 1.720 de persoane, dintre care 740 aflate în izolare și carantină.

 

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentAtenționare meteo. Cod galben de VÂNT puternic
Articolul următorMinistrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat termenul limită pentru desființarea Secției Speciale