A consumat substanțe psihoactive iar apoi s-a suit la volan. Polițiștii l-au condus la spital unde probele de urină au ieșit pozitive.
În dimineața zilei de 2 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au oprit pentru control, pe strada Plevna, din municipiul Călărași, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Modelu, județul Călărași.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive.
Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge și urină, cea din urmă fiind pozitivă.
Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. 2 din Codul Penal, respectiv de conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.
Totodată, polițiștii au dispus măsura reținerii permisului de conducere și eliberarea dovezii înlocuitoare, fără drept de circulație.