Un bărbat din Botoşani a murit după ce s-a tratat singur acasă de COVID-19. Botoşăneanul s-a intoxicat cu paracetamol şi a ajuns în stare gravă la spital. Medicii nu au mai putut să-i salveze viaţa.
Un botoşănean infectat cu SARS COV 2 a murit după ce s-a tratat singur acasă abuzând de paracetamol anuntă Monitorul de Botoşani. Bărbatul a fost depistat pozitiv la SARS-COV 2 dar a preferat să rămână şi să se trateze acasă, deşi se simţea rău. A luat supradoze de paracetamol sperând că se va vindeca mai repede. Mai precis, aşa cum afirmă medicii a înghiţit câte două pastile de paracetamol la patru ore, mai multe zile la rând. „A luat timp de mai multe zile câte două comprimate de paracetamol odată la patru ore. Starea lui era foarte gravă, cu saturaţie mică de oxigen în sânge”, declară medicul Andreea Stărică.
Bărbatul a ajuns în cele din urmă la spital, în stare critică. După numai 24 de ore a intrat în stop cardio-respirator şi a murit. Pe lângă faptul că avea COVID-19, bărbatul şi-a distrus ficatul şi cu paracetamol în exces.
Sursa: Realitatea de Botosani