Aflat în penitenciar, bărbatul în vârstă dee 49 de ani a constituit o grupare care se ocupa cu înşelăciuni prin „metoda accidentul”. În cele din urmă, acesta a fost prins de poliţişti
O echipă formată din polițiști ai Direcției de Investigații Criminale – Serviciul Urmăriri – I.G.P.R., împreună cu cei ai Serviciului Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, au depistat, în municipiul București, un bărbat, în vârstă de 49 de ani, urmărit național și internațional.
Bărbatul se sustrăgea de la executarea unei pedepse cu închisoarea de 15 ani, 10 luni și 20 de zile și 1.039 de zile de închisoare, pentru constituire de grup infracțional organizat și înșelăciune, condamnarea fiind dispusă de Tribunalul Constanța – Secția Penală.
Instanța a reținut că persoana condamnată, împreună cu alte persoane bănuite, aflate într-un penitenciar, pe parcursul anului 2013, ar fi constituit un grup infracțional organizat, cu scopul de a induce în eroare părțile vătămate prin atribuirea unor calități mincinoase și determinarea acestora să transfere diferite sume de bani, prin „metoda accidentul”, prejudiciul stabilit fiind de 21.700 de lei.
De asemenea, în sarcina bărbatului, s-a mai reținut că, în perioada 2016-2017, tot prin „metoda accidentul”, împreună cu persoane deținute în cadrul unui alt penitenciar, ar fi inițiat și constituit un alt grup infracțional organizat, scopul fiind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
După depistare, urmăritul a fost încarcerat în penitenciar, pentru executarea pedepsei de la care se sustrăgea, începând cu luna februarie a anului 2021.
Foto Arhiva