Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a fost prezent astăzi la Călărași, pentru a semna, alături de reprezentanții Consiliului Județean Călărași, contractul privind finanțarea proiectului „Dezvoltare turistică a Brațului Borcea, Călărași – port turistic de agrement”.
Acesta a vizitat locația unde se va realiza investiția apoi s-a deplasat la sediul Instituției Prefectului unde a semnat contractul de finanțare. Din partea Consiliului Județean a semnat vicepreședintele Marian Dinulescu.
Valoarea proiectului este de 18 milioane de euro, iar perioada de execuție are o întindere de 45 de luni. Conform directorului Direcției de Dezvoltare din cadrul CJ Călărași, Eduard Grama, lucrările vor începe, cel mai probabil, anul viitor.
Din valoarea totală de 86.522.510,65 lei, TVA inclus (51.706.060 lei reprezintă contribuţie guvernamentală, investiţia reprezintă reamenajarea brațului Borcea și revitalizarea turismului în zona noastră.
Potrivit iniţiatorilor, scopul implementării proiectului este acela de a dezvolta din punct de vedere turistic și administrativ zona. Prin realizarea acestei investiții se dorește creșterea gradului de atractivitate al zonei și generarea de noi locuri de muncă, precum și sporirea consumului pentru o gamă largă de bunuri și servicii achiziționate ulterior implementării proiectului.
Totodată se vor crea oportunități și pentru pasionații turismului sportiv.
Terenul pe care se propune implementarea proiectului este poziționat în partea de sud a municipiului Călărași, între Brațul Borcea și pădurea adiacentă DN3. Pentru a se asigura accesul la Brațul Borcea, Consiliul Județean Călărași a beneficiat de sprijinul Consiliului Local al municipiului Călărași, între cele două instituții incheindu-se un protocol de predare–primire a unui imobil teren în suprafață de 1.493 m.p. cu ieșire la Brațul Borcea.
Prin proiect se urmărește construcția următoarelor obiective:
– Realizare cheu semitaluzat;
– Construcție spațiu săli de conferințe, birou și spații comerciale;
– Atelier reparații bărci;
– Turn belvedere.