Donalam, unul dintre principalii jucători ai industriei barelor din oţel laminate la cald din Europa, a demarat ediția din acest an a programului dedicat susținerii educației în județul Călărași. Compania a oferit sponsorizări în valoare totală de peste 47.000 de lei pentru dotarea laboratoarelor din liceele din Călărași și finanțarea educațională a tinerilor.
Donalam a contribuit la modernizarea laboratorului de informatică al Liceului Mihai Eminescu prin achiziția a 15 unități de calculator performante, în valoare totală de aproximativ 22.700 de lei.
De asemenea, compania și-a continuat implicarea activă în dezvoltarea învățământului profesional din judet și formarea viitorilor specialiști în domeniul industrial. Astfel, Donalam a sponsorizat, pentru al patrulea an consecutiv, Liceul Danubius în vederea dotării cu echipamentele necesare astfel încât elevii să poată beneficia de o pregătire practică la cele mai bune standarde. Donația de anul acesta s-a ridicat la suma de 14.700 de lei.
În ultimii patru ani, Donalam a acordat liceului Danubius sponsorizări în valoare totală de 59.654 lei (TVA inclus), sumă din care au fost achiziționate mai multe echipamente, instrumente și materiale de care elevii au avut nevoie la diferite laboratoare și ateliere (exp. trusă lăcătuș, stații de lipit, osciloscoape digitale, aparate de sudură, cabluri, întrerupătoare, măști etc.). De asemenea, elevii au beneficiat de vizite și practică școlară în cadrul Donalam.
Tot de la acest liceu au fost selectați doi foști elevi, în prezent studenți la Universitatea Politehnică din București, cu rezultate educaționale bune, cărora compania le va asigura anual câte o bursă de studii în valoare de 5.000 de lei.
“Tinerii de astăzi sunt viitorii profeșioniști de mâine, iar educația lor reprezintă motorul principal în menținerea unei comunități solide, alcătuită din oameni responsabili, pasionați și implicați. Consider ca este și datoria noastră, a întreprinderilor din mediul privat, să conlucram cu instituțiile educaționale locale, cu scopul comun de a dezvolta potențialul noilor generații. Ne implicăm cu dedicare ori de câte ori avem ocazia să aducem o schimbare pozitivă în comunitatea din care facem parte”, a declarat Carlo Beltrame, CEO Donalam.
Programele de sponsorizari realizate de Donalam vizează, pe lângă mediul educațional, și alte domenii, precum cel sportiv sau medical. Astfel anul acesta, Donalam s-a implicat în furnizarea de echipamente medicale în valoare de aproximativ 133.000 Euro, de maximă necesitate personalului medical și non – medical din județul Călărași, în contextul pandemiei de COVID-19. Anul trecut, compania a oferit sprijin financiar către Spitalul Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian”, Călărași, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Sțirbei” și Clubul Sportiv „Temerarii”.