Astăzi, la sediul Consiliului Județean Călărași, președintele Vasile Iliuță, alături de reprezentanți ai aparatului de specialitate, a semnat un nou contract de lucrări pentru modernizarea drumurilor județene.
Este vorba de obiectivul DJ 403 între DN 31 (Mânăstirea) – Luica și DN 4 (Şoldanu) – Radovanu (DJ 411) KM 0+000 – KM 34+800.
Valoarea totală a investiţiei, potrivit Hotărârii adoptate în martie 2017, este de 59.357.184,26 lei (inclusive TVA) din care C+M: 54.943.568,42 lei (inclusiv TVA) şi va fi suportată din fonduri guvernamentale în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală 2.
Cofinanţarea din bugetul propriu al judeţului este de 1.116.147,40 lei (inclusiv TVA).
Lungimea drumului este de 33.465 ml iar durata estimată de realizare a investiţiei este de 24 de luni.