Duminică după-amiază, FC Voluntari şi Dunărea Călărași au încheiat la egalitate partida, scor 0-0, călărășenii ratând în prima parte două ocazii importante prin Ianis Stoica (min. 20) şi Georgian Honciu (22), ambii serviţi impecabil în careu de neobositul, Mediop Ndiaye.
După meci, Dan Alexa, suspendat și pentru acest joc, a declarat că echipa pe care o conduce a pierdut de fapt două puncte în faţa unui adversar mult schimbat în bine după pauza de iarnă.
„A fost un meci cu miză. Am întâlnit una dintre contracandidatele noastre la evitarea retrogradării, FC Voluntari, o echipă mult schimbat în bine, după pauză de iarnă. Cred că am pierdut două puncte astăzi, am ratat 3 situaţii foarte mari, 2 în prima repriză şi una, în repriza a doua.
Un meci asupra căruia s-a pus amprenta, miza foarte mare: era important să nu pierdem astăzi, era important să ţinem Voluntariul la 5 puncte în spatele nostru. Pentru noi este un punct mai mult de moral dar după aspectul jocului şi al ocaziilor, meritam să câştigăm.” a declarat Alexa.
Acesta a vorbit și despre ratarea tânărului Stoica, doar 16 ani şi 2 luni, din minutul 20, când a reluat centrarea lui Mediop însă s-a opus, providenţial, portarul Vâtcă, evitând golul.
„Stoica este un jucător în care am foarte mare încredere, este un jucător care cu siguranţă va avea un cuvânt de spus în fotbalul românesc, dacă îi dă Dumnezeu sănătate.
Îmi pare rău pentru el că n-a înscris din acea ocazie mare pe care a avut-o, a ajuns foarte bine acolo, în faţa fundaşului advers din păcate a avut neşansă pentru că a avut Vâtcă un reflex foarte bun.”, a mai adăugat antrenorul galben – albaştrilor.
Etapa viitoare, penultima a sezonului regulat, Dunărea va juca acasă cu Dinamo, o altă echipă care va juca în play-out. Partida va avea loc duminică, 24 februarie de la ora 14.00 pe arena Ion Comşa.