Într-o conferință de presă, președintele PNL Călărași, Daniel Drăgulin, a răspuns unor atacuri venite în ultima vreme din rândul apropiaților actualului președinte al Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță. Drăgulin a tras un semnal de alarmă vizavi de unele probleme administrative provocate de Iliuță, subliniind faptul că edilul județean a vrut să arate că poate face administrație ”pe repede înainte”, fără a respecta pașii legali.
„Atacurile furbunde la adresa noastră, la nivel personal sau la nivel de partid, nu dovedesc nimic altceva decât lipsă de respect la adresa politicii locale. Afirmă că el a strâns robinetul. Ce robinet nu știu. A spus că am avut noi grupuri de interese, nu știu ce grupuri de interese am avut, pentru că am impresia că el crede că noi sau lumea nu vedem anumite lucruri.
Grupurile de interese sunt în jurul lui. Spune că s-au cheltuit banii anapoda. Eu îmi aduc aminte că noi nu am cheltuit nici un ban anapoda, nu noi am cumpărat un teren fără să avem prevedere bugetară. Poate a făcut bine, poate nu, vom vedea. Este vorba de drumul de la Siderca. Mai departe, pentru acest drum, trebuia să facă niște demersuri pentru a-l pune în legalitate, un Proiect de hotărâre de Guvern în urma transformării lui în drum județean, nu a făcut-o.
Multe și multe alte lucruri, probleme de administrație,și mai ales v-aș spune mult mai multe despre cum el abordează aceste probleme. Totdeauna a vrut să demonstreze că se poate face pe repede înainte, cu eludarea legii sau nu, ceea ce nu mi se pare corect. În momentul în care i s-a pus stop pentru intrarea în legalitate, a arătat cu degetul. A ajuns să fie victima proprie, pentru că din cauza acestor probleme pe care el le are, nu se pot continua unele proiecte.
Vă mai spun că în actualul buget al județului nu este prins nici un leu pentru acest drum. Deci totul a fost un fâs, au avut niște planșe fără cap și coadă, el a demonstrat că doar a vrut, și era în PNL chipurile pe vremea aia, să ne pună într-o lumină proastă, atât pe mine, cât și pe cei care sunt în Primăria Municipiului Călărași. Iar la timpul potrivit o să vă mai spun mai multe”, a punctat Drăgulin.
Liderul liberalilor călărășeni a mai tras un semnal de alarmă, de data asta vizavi de probleme din Spitalul Județean de Urgență, administrat de Consiliul Județean Călărași, mai cu seamă că actualul președinte se laudă că respectă cetățenii.
Subiectul adus în discuție de Drăgulin este unul destul de sensibil și afectează pacienții călărășeni, ale căror drepturi, crede acesta, nu sunt apărate așa cum trebuie de Casa de Asigurări de Sănătate, cea care trebuia sa verifice plățile Spitalului județean. După cum se știe, actualul președinte al CAS Călărași candidează în tandem cu Iliuță pe listele PSD, la Primăria Călărași, respectiv președinția CJ.
„Iar dacă tot spunem că avem grijă de cetățeni, iar una din prioritățile nostre este aceea de a respecta cetățenii… Vreau să vă spun că onor conducerea spitalului județean a „uitat” să plătească ratele pentru aparatura medicală de la oftalmolgie, aparatură necesară operațiilor oculare, și începând din luna martie nu se mai fac operații pentru că li s-a ridicat aparatura. Asta este grija lor față de cetățeni.
Spunea că în spital activitățile se desfășoară corespunzător. Hai să mergem să vedem. Luați-le interviuri, fără identitate, celor care lucrează în spital. Să vedem ce management se face acolo. Mai mult, am zis că facem acel heliport. S-au prins în buget bani pentru heliport? Nu. Până când merge cu minciuna?
Poate și noi avem greșelile noastre, dar, chiar așa, nu se pot vedea aceste lucruri evidente? Și sunt mai mai multe lucruri decât ceea ce v-am spus. Mai mult, cei de la Casa de Sănătate, unde se fac deconturi, chiar nu au avut cunoștință de faptul că nu s-au plătit ratele furnizorului de echipament?”, a mai declarat Drăgulin.