Cinci persoane, trei adulți și doi copii au fost rănite grav, în urma unui accident în care au fost implicate un tractor și un autoturism. Accidentul s-a petrecut pe DN3A, în localitatea Dragoș Vodă, județul Călărași. Impactul a fost atât de puternic încât tractorul s-a răsturnat pe carosabil.
Salvatorii au intervenit în ajutorul victimelor cu un echipaj de descarcerare , trei ambulanțe SAJ și autospeciala ATPVM (autospecială transport personal şi victime multiple).
La sosirea echipajelor de intervenţie nu au fost identificate persoane încarcerate în cele două vehicule, însă fiecare dintre acestea prezentau traumatisme ușoare și aveau nevoie de îngrijiri.
Autospeciala de transport persoane și victime multiple a preluat și transportat la spitalul din Călărași conducătorii celor două autovehicule. Celelalte persoane, doi copii și un adult, au primit îngrijiri și au fost transportate la unități spitalicești de ambulanțele Serviciului Județean de Ambulanță sosite la locul accidentului.
Traficul pe DN3A, pe respectivul tronson de drum, este blocat de tractorul răsturnat.
Sursa: Realitatea de Calarasi