„Polițiștii Biroului de Siguranță Școlară și cei din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au desfășurat activități educativ-preventive în mediul urban.
Pornind de la mottoul „Educația este un vaccin contra violenței”, polițiștii au purtat discuții interactive cu elevii Școlii Gimnaziale Iancu Rosetti Roseți și Școlii Gimnaziale nr. 1 Perișoru.
Prin joc, dezbatere, demonstrație și comparație, elevii au fost capabili să explice noțiunile de agresivitate, violență, conflict, să enumere măsurile de prevenire a violenței în mediul școlar, să recunoască modul de gestionare nonviolentă a conflictelor și să prezinte alternative la violență în mediul școlar.”
Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
Sursa: Realitatea de Calarasi