Primăria municipiului Călărași a făcut public stadiul proiectelor ce urmează a fi realizate în cartierul Măgureni. Este vorba de realizarea canalizării, modernizarea drumurilor și construirea unei creșe.
✅proiectul „Canalizare menajeră și pluvială în cartier Măgureni” se află în ultima fază a achiziției publice a lucrărilor, fiind finalizate evaluările ofertelor depuse (cel mai probabil, în cursul lunii august se va semna contractul de lucrări);
✅depunerea, în vederea finanțării din Fondul de Dezvoltare și Investiții, pe 07.06.2019, a proiectului „Reabilitare și modernizare drumuri în cartier Măgureni”, a cărui valoare se ridică la aproximativ 9,2 milioane de lei fără TVA;
✅finalizarea proiectului tehnic pentru Creșa ce va fi construită în curtea Școlii nr. 6, fiind obținută finanțare guvernamentală în cadrul PNDL;
✅demararea, la solicitarea cetățenilor, a construcției unei capele lângă Biserica Sf. Nicolae (Parohia a depus documentația pentru obținerea certificatului de urbanism).