Conducătorul unei autoutilitare de transport marfă a intrat într-un copac, după ce a evitat lovirea unei căprioare, din accident rezultând vătămarea a două persoane, care au primit asistență medicală și au fost transportate la spital.
Pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenție Chiselet au intervenit rapid la locul accidentului cu o autospeciala de descarcerare și o autospecială de prim ajutor SMURD.
La locul fața locului s-a deplasat de asemneea și o autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță care a preluat una dintre victimele accidentului și au transpotat-o la spital
În data de 09.03.2020, ora 06.30, un echipaj de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Chiselet au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgență, să intervină, pe raza comunei Mânăstirea, în marginea pădurii Ciornuleasa, pentru acordatrea primului ajutor în cazul a două persoane, care au suferit diverse traumatisme, după ce autoutilitara de transport marfă în care se aflau a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului, după ce conducătorul vehiculului a evitat să lovească o căprioară ce îi ieșise în față.
În urma accidentului rutier, două persoane aflate în autovehiculul de transport marfă au avut nevoie de îngrijiri. Cei doi erau conștienți și prezentau diverse traumatisme, fară a fi pusă în pericol viața vreunuia dintre ei.
Una dintre victime a fost preluată de echipajul de prim ajutor SMURD Chiselet și a fost transportată la spital, iar cealaltă persoană a fost preluată și transportată la spital de către echipajul S.A.J.