Amenzi de 83.000 lei aplicate de polițiști în perioada de dinaintea sărbătorilor

controale comercianti
În urma unor acțiuni organizate de polițiștii specializați în investigarea criminalității economice, a fost constatată o infracțiune și au fost aplicate 24 de amenzi a căror valoare se ridică la peste 83.000 de lei.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat pentru depistarea și sancționarea actelor de comerț ilicit.Acțiunile au vizat îndeosebi verificarea legalității operațiunilor comerciale cu produse specifice Sărbătorilor Pascale.Au fost efectuate controale la 17 agenți economici, iar pentru neregulile descoperite, au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 83.200 de lei.Din totalul amenzilor, 10 au fost la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 5 la O.U.G. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și 9 conform H.G. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare și pentru siguranța alimentelor.Totodată, a fost confiscată suma de aproximativ 2.000 de lei, reprezentând contravaloarea sumelor de bani neînregistrate pe casa de marcat, precum și carne de mici și legume oferite spre vânzare fără să fie deținute documente de proveniență.De asemenea, polițiștii au constatat o infracțiune la Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.Alături de polițiști în activitățile de control au fost implicați și reprezentanți din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Călărași.În urma unui control la punct de lucru al unei societății, polițiștii au descoperit 18 articole de îmbrăcăminte susceptibile a fi contrafăcute întrucât acestea purtau însemnele unor mărci înregistrate, iar reprezentatul societății nu a putut prezenta documente privind autenticitatea și proveniența lor.Produsele în valoare de 4.100 de lei au fost indisponibilizate, iar pe numele agentului economic a fost întocmit un dosar penal.
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News











