Cine este doctorul Virgil Musta care a vindecat 49 de pacienți, infectați cu COVID-19

Cine este doctorul Virgil Musta care a vindecat 49 de pacienţi, infectaţi cu COVID-19
Medicul Virgil Musta, cu aproape 30 de ani experiență în bolile infecțioase, are 60 de ani
Medicul Virgil Musta, cu aproape 30 de ani experiență în bolile infecțioase, are 60 de ani. Un frate tot medic, iar tatăl său, unul dintre fondatorii PNL Timiș, din ianuarie 1990.
Multă lume se întreabă de ce e Timișoara centrul vindecărilor COVID-19 din România. Până ieri, 49 de pacienți au fost declarați vindecați și externați. Care e secretul? Medicul infecționist, Virgil Musta, un doctor dintr-o familie cu lungă tradiție liberală, e conectat 24 de ore din 24 cu pacienții. Pune pasiune în tot ceea ce face. Are toată profilaxia rânduită, bănățenește. Nu pare obosit. Spune că la Spitalul Victor Babeș din Timișoara s-a stabilit o altă schemă de tratament decât în restul țării, în acord cu marii epidemiologi de la București. O pastilă cu două retrovirale și în cinci, șase zile, pacientul se externează vindecat, nu înainte de a i se face două teste de certitudine.
Dar cine este miraculosul doctor salvator ale atâtor vieți? L-a descoperit la orele amiezii tot în clinică. Și-a făcut un răgaz de trei sferturi de oră pentru un interviu, vorbind despre viață, credință și altruism. Timid, ne-a istorisit despre familia lui de legendă.
Bunicul său a fost reprezentantul Timiș-Torontalului la Adunarea Națională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918. Străbunicul său era arhiereu al Caransebeșului, tot de factură liberală.
A terminat medicina în 1984. Pentru o scurtă perioadă a fost medic de țară, la Remetea Mică. Revoluția l-a prins la Electrotimiș, medic de uzină.
După 1990 s-a înscris la concursul pentru specialitatea de boli infecțioase. La scurt timp și-a dat doctoratul în enterocolitele la copii. A prins postul la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, pe vremea când era aproape o ruină.
Se ocupă de mai mulți ani de Centrul Regional dedicat celor infectați cu HIV din trei județe: Hunedoara, Timiș și Arad.
Spirit altruist, și-a împărțit timpul între familie, biserică și spital. Din 1998 conduce Fundația Profilaxis, înființată împreună cu fratele său și cu alți colegi.
Trimite medici tineri să facă profilaxii sanitare celor fără asigurări, mai săraci și speriați de analizele făcute de doctorii de familie. Are un proiect împreună cu Mitropolia Banatului. A pătruns în cercul celor care zic “mai bine să nu știu ce am.” Cu aparatura din dotare (spirometre, EKG-uri portabile, stetoscoape etc), cei din teren îi consultă pe cei nevoiași, iar datele se transmit prin sistem de telemedicină specialiștilor din clinica sa privată. A ajutat astfel sute de oameni care nu se duceau la medic. Preoții locali le-au facilitat tinerelor cadre medicale întâlnirile cu această categorie socială.
La Timișoara s-a ocupat de înființarea Colegiului Teologic Antim Ivireanu, unde e președinte al Comitetului de părinți, fiica ca având 9 ani, fiind elevă a instituției.
Colegiul Teologic este coordonat de Mitropolia Banatului, prin părintele Pavel, consilier al Mitropolitului Ioan al Banatului.
În timpul liber cântă la pian cu fiica sa. A absolvit Liceul de Muzică Ion Vidu din Timișoara.
A moștenit credința de la bunicii săi, iar de la tatăl său, Horia Musta, fotbalul. În 1993 a participat cu echipa națională a medicilor la Cupa Mondială de la Riccione, din provincia Rimini, Italia, unde a reușit să obțină cu echipa sa un spectaculos loc III.
Crede că doar prin izolare putem stăpâni epidemia. Face apel #staiacasă, scrie happymed.tv
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News


























