Pompierii militari din cadrul Detașamentului Oltenița au acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, timp de 16 ore, pentru lichidarea incendiului, înlăturând pericolul extinderii arderii. Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la fața locului este posibil ca incendiul să se fi produs prin autoaprindere din cauza condițiilor de depozitare.
În data de 11.04.2020, ora 22.24, două echipaje specializate de stingere din cadrul Detașamnetului de pompieri Oltenița au fost solicitate să acționeze pe raza localității Chirnogi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de plante furajere, aflată pe un teren proprietate privată aparținând domeniului privat român.
La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta cu flacără și cu fum dens la nivelul depozitelor de furaje (pănuși de porumb) , existând risc de extindere a arderii din cauza vântului și la bunurile din imediata vecinătate.
Pompierii militari din cadrul Detașamnetului de pompieri Oltenița s-au deplasat la această intervenție cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, de capacitate mărită, acționând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 16 ore.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la fața locului este posibil ca incendiul să se fi produs prin autoaprindere din cauza condițiilor de depozitare.
În urma incendiului au ars 500 tone de pănuși de porumb, s-au înregistrat pagube materiale în valoare de aproximativ 1000 de lei, valoarea bunurilor materiale salvate fiind estimată la suma de aprox. 60.000 de lei.
Prin intervenția lor eficientă, pompierii militari din Oltenița au reușit să stopeze extinderea flăcărilor, care ar fi putut pune în pericol alte bunuri materiale din imediata vecinătate.