Polițiștii călărășeni au participat la programul „Școala siguranţei Tedi”

Polițiștii călărășeni au participat la programul „Școala siguranţei Tedi”
Activitățile vor continua atât în mediul urban cât și rural pe toata durata anului școlar
Astăzi, polițiștii de prevenire a criminalității, sprijiniți de efectivele Serviciului Rutier, au desfășurat activități în cadrul programul educațional „Școala Siguranței Tedi”.
Programul este implementat de Poliția Română în parteneriat cu Ministerul EducațieiNaționaleși cu TymbarkMaspex România și are ca scop informarea elevilor din clasa I cu privire la potențialele pericole specifice vârstei lor și furnizarea unor soluții pentru gestionarea acestora.
De această dată, beneficiarii activităților au fost elevii de clasa I de la Liceul Danubius din Călărași.
Micii școlari și-au însușitinformații utile pentru siguranța personală, atât pe timpul deplasărilor către și de la școală, cât și acasă sau pe perioada vacanțelor. Demersul are ca scop informarea copiilor cu privire la potențialele pericole și furnizarea de soluții prin metode educative adecvate vârstei lor.
Activitățile vor continua atât în mediul urban cât și rural pe toata durata anului școlar.
Dintre sfaturile pe care polițiștii le adresează celor mici, amintim:
Pe drum, fii atent la semnele de circulație și respectă ceea ce indică ele! Astfel, vei fi în siguranță!
Când mergi pe stradă, fii foarte atent! Ai deosebită grijă la traversarea străzii!
Traversează doar pe culoarea verde a semaforului! Culoarea roșu înseamnă STOP! Când o vezi, oprește-te și așteaptă culoarea verde!
Când urci în mașină, pune-ți întotdeauna centura de siguranță! Amintește-le și celorlalți pasageri să facă același lucru! Centura de siguranță îți protejează viața și sănătatea!
Mergând spre școală, deplasează-te întotdeauna pe trotuar, iar dacă nu este trotuar, pe marginea drumului! În situația în care nu există nici margine, te poți deplasa pe carosabil, însă fii foarte atent și stai cât mai aproape de margine! Întotdeauna mergi pe partea stângă a carosabilului!
De fiecare dată când te simți în pericol, anunță mai întâi un adult despre problema pe care o ai, iar acesta va decide dacă este nevoie să sune la 112.
Joacă-te doar în locurile sigure! Nu te juca niciodată lângă șosea sau iarna pe lacul înghețat!
Dacă ești singur acasă, nu deschide nimănui ușa! De asemenea, nu te juca cu obiecte care te pot răni (cuțit, chibrit, aragaz)!
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

