45 de vole, autofreze, buldoescavatoare, autogredere, tractoare cu lamă, sărărițe, basculante și un unimog cu lamă și sărăriță sunt pregătite să intervină în orice moment pentru deszăpezirea județului Călărași.

Pentru a evita depunerea poleiului, Societatea de Drumuri și Poduri Călărași a patrulat, cu 24 de autoutilaje, încă de azi noapte și a răspândit 71 de tone de sare pe DN3, DN 3A, DN3B, DN21, DN31 și Autostrada A2.

Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru județul Călărași o avertizare cod galben de ninsori viscolite și ger pentru miercuri, 28 noiembrie, în intervalul 02:00 – 20:00. În acestă perioadă sunt așteptate, potrivit meteorologilor, intensificări ale vântului ce pot depăși 50km/oră, ninsori, depuneri de gheață și strat de zăpadă.

Conform contractului cu Consiliul Județean Călărași, Societatea de Drumuri și Poduri Călărași va acționa, în perioada sezonului rece 2018 – 2019, cu utilaje dotate cu sistem GPS, ce permit monitorizarea acțiunilor de deszăpezire în timp real, pe 437 de kilometri de drum.

Articolul precedentAeronave MIG 21 Lancer vor survola Călărașiul în timpul ceremonialului militar
Articolul următorVideo | Simona Halep, desemnată cetățean de onoare în fața a sute de călărășeni