Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Călăraşi a organizat, vineri, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţii promoţiei 2018, la sediul CRFPA Călărași precum și la sediul Agenției Locale Oltenița.
Pentru organizarea acestui eveniment au fost contactaţi 356 agenţi economici, care au oferit un număr de 120 locuri de muncă. Locurile au fost adresate persoanelor fără experiență în muncă, cele mai multe dintre acestea fiind disponibile în domenii de activitate precum: confecţii textile, alimentaţie publică, servicii și comerț, transporturi, precum și alte activități.
La cele două acţiuni au participat 17 agenți economici, 11 la bursa organizată în Călărași și 6 la bursa de la Oltenița.
88 absolvenți, promoția 2018, au participat la cele două acțiuni (35 la Călărași și 53 la Oltenița), iar în urma desfăşurării interviurilor cu agenţii economici, 22 de tineri au fost selectaţi pentru a ocupa un loc de muncă, iar alți 3 au fost încadrați pe loc în meserii/ocupații precum: secretar economic, lucrător comercial, vânzător.
Persoanele participante la Bursă care nu dețineau nicio calificare au avut posibilitatea de a se înscrie la unul dintre programele de formare profesională oferite gratuit de AJOFM Călărași.
La acțiunea organizată la Călărași, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi prin Serviciul de Dezvoltare a Deprinderilor de Viață Independentă, a bifat acest eveniment prin prezența unui număr de 13 tineri proveniți din centrele de plasament, însoțiți de educatorii săi. Aceștia au fost informați cu privire la serviciile oferite de AJOFM Călărași și CRFPA Călărași.