Dunărea Călărași a încheiat sezonul regulat cu o remiză albă la Mediaş. Un punct preţios care poate cântări enorm pentru partea a doua a campionatului, play – out-ul.
Antrenorul Dan Alexa a pornit meciul cam cu tot ce avea mai bun în lot, titularizându-l şi pe Gabi Enache, venit sub formă de împrumut de la Partizan Belgrad.
Meciul de la Mediaş a început în forţă pentru gazde. În secunda 37, Vlădoiu vede cartonaşul galben iar în urma loviturii libere executate de Nasser Chamed, balonul e trimis periculos cu capul de Mario Rondon, Calancea fiind pe fază.
Trei minute mai târziu, Chamed e din nou în prim plan, executând o lovitură liberă de la peste 20 de metri, şutul său provocând ceva emoţii lui Calancea.
Partida se echilibrează, Dunărea bifând prima ocazie abia în minutul 39 când Luchin şutează de la 23-25 de metri puţin pe lângă poarta apărată de Pleşca. Un minut mai târziu se consumă şi cea mai mare ocazie a Dunării din prima parte. Honciu îl deschide bine pe Souda care intră în careu dar şutul său e slab oferindu-i posibilitatea lui Pleşca să respingă.
Repriza a doua debutează cu o nouă oportunitate pentru echipa noastră. Honciu încearcă un şut – centrare din careul Mediaşului dar balonul nu e ajuns de Ammari, aflat aproape de bara din dreapta lui Pleşca.
Gazdele revin în atac şi în minutul 51, Chamed îl pune din nou la încercare pe Calancea, aflat şi astăzi în mare formă.
Gazul nu credează şi, în minutul 79, Mario Rondon încearcă o foarfecă laterală, balonul trecând peste.
Dunărea izbuteşte să obţină remiza şi strânge 24 de puncte la capătul celor 26 de etape din cadrul sezonului regulat. În play – out, elevii lui Dan Alexa vor intra cu 12 puncte şi vor porni cursa spre salvarea de la retrogradare de pe locul 6.
De partea cealaltă Gazul, cu 31 de puncte strânse până acum, va intra în play – out cu 15 puncte.
Gaz Metan Mediaş – Dunărea Călăraşi 0-0
Gaz Metan: 12. Răzvan Pleşca – 20. Valentin Creţu, 5. Bradley Diallo, 23. Marius Constantin, 26. Mite Cikarski – 4. Antoni Ivanov, 6. Luis Miguel Aurelio – 7. David Caiado (11. Ely Fernandes, 59’), 70. Naser Chamed (88. Gomez Pinto Yazalde, 76’) 27. Sebastian Mailat (22. Paul Costea, 88’) – 99. Mario Rondon.
Rezerve: 33. Cecilia Batista – 29. Marian Pleaşcă, 25. Ionuţ Larie, 80. Ricardo Romeo
Antrenor: Edward Iordănescu
Dunărea: 33. Nicolai Calancea – 28. Ştefan Vlădoiu, 17. Alin Dobrosavlevici, 24. Srgian Luchin, 27. Gaston Mendy – 26. Gabriel Enache, 55. Alexandru Bourceanu, 89. Gabriel Honciu (44. Conor Henderson, 77’), 9. Najib Ammari – 7. Aymen Souda (10. Valentin Munteanu, 86’) – 29. Mediop Ndiaye (99. Junior Mapuku, 69’).
Rezerve: 25. Cătălin Straton – 4. Selim Ben Djemia, , 97. Daniel Benzar, 11. Gabi Iancu
Antrenor: Dan Alexa
Au arbitrat: Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe) – Imre Laszlo Bucsi (Sf. Gheorghe), Vlad Bârleanu (Bucureşti). Rezervă:Marian Barbu (Făgăraş – Braşov).
Observatori: Ioan Toma (Piatra Neamţ) şi Aurică Beldeanu (Craiova)
Cartonaşe galbene: D. Caiado (59’), Luis Aurelio (83’) / Şt. Vlădoiu (1’), M. Ndiaye (55’), Al. Bourceanu (90+2)