Ca urmare a confirmării focarului de pestă porcină africană în exploatația comercială de suine aparținând Albatros SRL, aflată pe raza administrativă a municipiului Călărași, luni, 26 august, președintele Unității Locale de Sprijin Călărași, primarul Daniel Ștefan Drăgulin, a convocat o ședință a acestei structuri pentru aprobarea unui plan de măsuri în vederea prevenirii răspândirii virusului PPA pe teritoriul municipiului Călărași.
Instituțiile responsabile de măsurile aprobate în ședința ULS sunt Serviciul Public pentru Gestionarea Câinilor Fără Stăpân, Direcția Poliția Locală, Biroul Registru Agricol, Serviciul Public Piețe Oboare, Poliția Municipiului Călărași și Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași.
S-au dispus următoarele măsuri
▪️interzicerea circulației animalelor pe raza municipiului Călărași(interzicerea pășunatului, monitorizarea intrărilor și ieșirilor în și din oraș)
▪️instalarea de filtre dezinfectoare la intrările și ieșirile din piețe, târguri și oboare,
▪️informare cetățeni
▪️asigurarea unui stoc de materiale
▪️monitorizarea respectării planului de măsuri aprobat în Comitetul Local de Combatere a Bolilor
▪️catagrafierea exploatațiilor de suine pe cartiere