Regiunea Mării Negre este o componentă critică a apărării NATO, a strategiei NATO, a declarat, marţi, la Bucureşti, secretarul de stat american Antony Blinken, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
Șeful diplomației de la Casa Albă a precizat că, în prezent, sunt dislocaţi în România peste 3.000 de militari americani.
„Regiunea Mării Negre este o componentă critică a apărării NATO, a strategiei NATO, dar nu este un element de sine stătător. Continuăm să lucrăm pe această temă, bilateral, dar şi în contextul Alianţei”, a punctat şeful diplomaţiei americane, potrivit Agerpres.
Blinken:”Rusia a transformat părţi ale Mării Negre într-o zonă de război”.
„Vedem rachete (lansate – n.r.) din nave de luptă către oraşe ucrainene, forţele ruse care blochează porturile din Ucraina şi au dus la ceea ce este cea mai gravă criză alimentară de ani de zile. Din fericire, datorită eforturilor importante ale ONU şi ale Turciei, am avut coridoarele de securitate din Marea Neagră. Desigur, România a jucat un rol esenţial în ceea ce priveşte exportul de cereale şi alte produse alimentare din Ucraina către restul lumii. Aşadar, nu ne lăsăm descurajaţi, vom consolida prezenţa NATO din Marea Neagră până în Marea Baltică. În acest scop, colaborăm îndeaproape şi cu NATO, pentru a consolida strategia Mării Negre. România este un contributor vital în acest context şi în demersurile mai ample de a ne asigura că avem alianţa de apărare cea mai puternică posibil”, a subliniat Blinken.
Secretarul de stat american a remarcat contribuţia de 2,5% din PIB a României pentru Apărare, anume peste cele 2% din angajament şi a numit ţara noastră „contributor-cheie pentru securitatea din Marea Neagră”.
Sursa: Realitatea Din PNL