Actualitate· 1 min citire

Iranul contrazice informațiile din SUA: „Nu există nicio întâlnire programată în această săptămână”

Iran SUA

Iran SUA

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 29 iun. 2026, 16:24

Autoritățile iraniene au respins informațiile apărute în presa americană potrivit cărora reprezentanți ai Iranului și Statelor Unite ar urma să se întâlnească în această săptămână în Qatar.

Viceministrul iranian de Externe, Kazem Gharibabadi, a declarat că nu este programată nicio reuniune tehnică între cele două părți și a calificat informațiile apărute în spațiul public drept neadevărate.

Potrivit oficialului iranian, nu există în agenda diplomatică întâlniri planificate pentru această săptămână, infirmând astfel relatările care indicau organizarea unor discuții marți.

Qatarul continuă să joace rolul de mediator în dialogul dintre Teheran și Washington, alături de Pakistan, în încercările de reducere a tensiunilor și de găsire a unei soluții diplomatice pentru conflictul din Orientul Mijlociu.

Cea mai recentă rundă de negocieri între reprezentanții Iranului și Statelor Unite a avut loc pe 21 iunie, în Elveția, însă de atunci nu a fost anunțat oficial un nou calendar al discuțiilor.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate