MAPN: NOI DEZINFORMĂRI ONLINE PRETIND CĂ S-AR ÎNCHIDE GRANIȚELE, IAR RĂZBOIUL AR FI IMINENT

MAPN: NOI DEZINFORMĂRI ONLINE PRETIND CĂ S-AR ÎNCHIDE GRANIȚELE, IAR RĂZBOIUL AR FI IMINENT
Scenariile sunt demontate de portalul InfoRadar
Ministerul Apărării Naţionale semnalează, duminică, noi acţiuni de dezinformare în mediul online, în special pe platforma TikTok.
Scenariile sunt demontate de portalul InfoRadar, un instrument al MapN de combatere a ştirilor false.
Prima dintre cele două postări identificate acreditează în mod fals ideea că graniţele României vor fi închise şi securizate cu efective militare.
Cea de-a doua prezintă, de asemenea, fără nicio legătură cu realitatea, tehnică militară care nu se află în dotarea Armatei României ca fiind concentrată în Portul Constanţa, chipurile ca dovadă a unor așa-zise pregătiri de război.
MApN dă asigurări că toate aceste informaţii sunt false.
"Reiterăm faptul că aceste forme grosolane de manipulare și mistificare a adevărului se încadrează în mod evident în tiparul campaniilor de dezinformare susținute, în ultima vreme, de actori statali cu o agendă contrară suveranității României și împotriva NATO, având rolul de a întreține o stare de incertitudine și de a induce panica în rândul opiniei publice.
Structurile de comunicare ale Ministerului Apărării Naționale vor continua să semnaleze cazurile de dezinformare a opiniei publice, pe măsură ce aceste situații vor fi identificate", precizează MApN.
Citește și:
- 12:07 - Studenţii pregătesc un protest în Piaţa Victoriei. Acțiunea va avea loc sâmbătă, 14 martie
- 12:04 - Grevă generală joi în Belgia: zborurile și transportul feroviar, afectate
- 11:57 - Turcia dislocă şase avioane de vânătoare F-16 în partea de nord a Ciprului. Anunțul autorităților de la Ankara
- 11:53 - Decizie de ultimă oră în cazul lui Călin Georgescu: probe-cheie, eliminate. Dosarul se întoarce la Parchet
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News











