RHEINMETALL VA PRODUCE BLINDATE DE LUPTĂ ÎN ROMÂNIA

RHEINMETALL VA PRODUCE BLINDATE DE LUPTĂ ÎN ROMÂNIA
România își conturează rolul de hub de producție NATO în Europa de Est
Compania germană de armament Rheinmetall a anunțat, luni, că va produce în România transportoare blindate de ultimă generație Lynx.
Un parteneriat în acest sens a fost semnat cu Automecanica Mediaș, se precizează într-un comunicat.
Proiectul implică, totodată, fabricarea de muniție de calibru mediu, pulberi de propulsie și servicii avansate de instruire militară, printr-un viitor centru de excelență pentru educație și pregătire continuă.
Compania subliniază că noua fabrică va avea un lanț de aprovizionare robust, cu o dependență redusă de furnizori externi, ceea ce contribuie la o mai mare autonomie strategică a României în domeniul apărării. Mai mult, Fabrica de Pulbere Explozivă Victoria va beneficia de transfer de tehnologie și expertiză pentru producția de propulsoare, într-un pas important spre revitalizarea acestui sector industrial.
Prin astfel de parteneriate, România își conturează rolul de hub de producție NATO în Europa de Est.
Rheinmetall estimează că proiectul va genera sute de noi locuri de muncă în domenii precum ingineria, producția și serviciile tehnice, cu efecte directe asupra creșterii economice și dezvoltării lanțurilor locale de aprovizionare.
„Prin investițiile noastre, punem bazele unei industrii de apărare românești sustenabile, independente și bine pregătite pentru viitor”, a adăugat compania în comunicatul oficial.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 07:55 - Donald Trump sfidează China în conflictul cu Iranul: „Vom câștiga, pașnic sau nu”
- 07:46 - Liderii NATO se reunesc la București! Nicușor Dan găzduiește Summitul B9 la Cotroceni
- 21:59 - Tragedie pe trecerea de pietoni în Eforie Nord! Mamă și copil de 6 ani, spulberați de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














