Siguranța elevilor, o prioritate a polițiștilor călărășeni

Siguranța elevilor, o prioritate a polițiștilor călărășeni
Temele discuțiilor au vizat prevenirea bullying-ului
Prevenirea în rândul tinerilor este una din prioritățile polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității s-au întâlnit cu elevii din municipiul Călărași, temele discuțiilor au vizat prevenirea bullying-ului, cum se manifestă, cine este agresor și cine este victimă în bullying, care sunt caracteristicile bullying-ului, care sunt urmările unui astfel de comportament pentru cei implicați fie că sunt victime, agresori sau martori.
De asemenea, elevii au fost informați cu privire la principalele măsuri pe care trebuie să le adopte pentru navigarea online în siguranță.
Discuțiile au fost interactive, recomandările făcute fiind transmise într-o manieră mai puțin formală, prin joc, aplicații practice și metode interactive.
Atenția și acțiunile polițiștilor se îndreaptă, în continuare, spre elevi, părinți și cadre didactice, iar pentru atingerea obiectivelor vom continua colaborarea cu alte instituții și autorități, astfel că activități de acest fel vom derula pe întreg parcursul anului școlar.
La activități au participat și jandarmi.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:45 - Românul care a urcat Everestul la 75 de ani
- 08:44 - Ana Maria Păcuraru, transmisiune exclusivă din China. Strategia crucială a oficialilor chinezi
- 08:11 - Noua lege a salarizării: cât vor câștiga profesorii, medicii, polițiștii, militarii și magistrații. Lista completă cu grilele propuse
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














