TRIBUNALUL UE: COMISIA EUROPEANĂ NU A FOST TRANSPARENTĂ ÎN ACHIZIȚIA DE VACCINURI ANTI-COVID

TRIBUNALUL UE: COMISIA EUROPEANĂ NU A FOST TRANSPARENTĂ ÎN ACHIZIŢIA DE VACCINURI ANTI-COVID
Sentința, o lovitură de imagine pentru Ursula von der Leyen
În timpul pandemiei de Covid, Comisia Europeană a negociat cu companiile farmaceutice în numele celor 27 de state membre ale Uniunii.
Tribunalul Uniunii Europene a apreciat, miercuri, că Comisia Europeană a procedat greșit când a restrâns accesul public la unele detalii și clauze ale contractelor de achiziție pentru vaccinurile anti-Covid.
Instanța din Luxemburg a evidențiat mai multe nereguli, inclusiv refuzul parțial de a face publice declarațiile privind conflictele de interese ale membrilor executivului european care au negociat achizițiile de la companiile farmaceutice, relatează Agerpres, citând AFP.
Procesul, intentat de mai mulți europarlamentari și de persoane fizice
"Comisia nu a acordat publicului un acces suficient de larg la contractele de achiziție a vaccinurilor împotriva Covid-19", a comunicat tribunalul, care fusese sesizat de mai mulți europarlamentari și de persoane fizice.
Reclamanții au solicitat Comisiei în 2021 acces la toate documentele care ar fi permis înțelegerea termenilor și condițiilor de achiziție și "asigurarea protecției interesului public", reamintește documentul instanței.
Solicitările aveau la bază o reglementare europeană din 2001 privind accesul public la documentele principalelor instituții ale UE - Parlamentul, Consiliul și Comisia. Aceasta din urmă a acceptat doar un”acces parțial' la informațiile respective, publicând pe internet versiuni cenzurate.
Judecătorii europeni au emis, miercuri, două hotărâri în care dau în parte dreptate reclamanților, anulând deciziile Comisiei care "conțin nereguli".
Achizițiile respective datează din 2020 și 2021. În timpul pandemiei de Covid, Comisia Europeană a negociat cu companiile farmaceutice în numele celor 27 de state membre ale Uniunii.
Tribunalul reamintește că, la scurt timp după ce pandemia s-a extins în Europa în primăvara lui 2020, "au fost deblocate circa 2,7 miliarde de euro pentru efectuarea unei comenzi ferme pentru mai mult de un miliard de doze de vaccin".
Cele mai multe doze au fost cumpărate sau rezervate de la asocierea americano-germană Pfizer/BioNTech, însă autoritatea europeană de reglementare a omologat și vaccinurile produse de Moderna, AstraZeneca, Janssen, Novavax și Valneva.
Secretomanie în jurul achiziției de vaccinuri
În paralel cu recursurile în justiția europeană privind lipsa de transparență, Parchetul European a deschis la rândul său o anchetă în octombrie 2022, tot pentru respectivele achiziții controversate.
Înainte de aceasta, în 2021, ziarul New York Times dezvăluise un schimb de mesaje scrise între președinta CE, Ursula von der Leyen, și directorul general al Pfizer, Albert Bourla.
Serviciile Comisiei au refuzat cererea unui jurnalist de a afla conținutul mesajelor, iar ombudsmanul european a criticat această atitudine în vara lui 2022.
Sentința, o lovitură de imagine pentru Ursula von der Leyen
Decizia instanței a fost comunicată cu o zi înainte de votul prin care Ursula von der Leyen speră să obțină un nou mandat în fruntea executivului comunitar.
Pentru a fi realeasă, nemțoaica are nevoie de voturile a cel puțin 361 dintre cei 720 de europarlamentari.
Ursulei von der Leyen are deja susținerea șefilor de stat și de guvern din țările membre ale Uniunii Europene.
Partidul Popular European, din care aceasta provine, este în continuare prima forță politică din Parlamentul European, având 188 de aleși după scrutinul din luna iunie.
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News


























