Președintele PPE: Bulgaria și România trebuie să devină state membre ale spațiului Schengen

Președintele PPE: Bulgaria și România trebuie să devină state membre ale spațiului Schengen
Manfred Weber, a declarat, duminică, la Sofia, că Bulgaria şi România trebuie să devină în sfârşit state membre ale spaţiului Schengen
Preşedintele formaţiunii paneuropene Partidul Popular European (PPE), Manfred Weber, a declarat, duminică, la Sofia, că Bulgaria şi România trebuie să devină în sfârşit state membre ale spaţiului Schengen şi că ele încă aşteaptă, alături de Croaţia, ca decizia finală în acest sens să fie luată de Consiliul UE, scrie site-ul Uniunii Militarilor si Polițiștilor "Mihai Viteazul" - umpmv.eu, al cărei președinte este Gabriel Oprea.
„Unul dintre principalele mesaje pe care l-am transmis este că Bulgaria şi România trebuie să devină în sfârşit state membre ale spaţiului Schengen”, a spus Weber, potrivit unei postări pe Facebook a liderului PPE, care a fost redistribuită de eurodeputatul român Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al formaţiunii. Preşedintele PPE a menţionat că a efectuat o deplasare în Bulgaria înainte de scrutinul parlamentar de la 2 octombrie pentru a-şi exprima sprijinul pentru formaţiunea membră, GERB.
„Noi, în Parlamentul European, am susţinut mereu acest lucru, am luptat mereu pentru ca Bulgaria să devină membru deplin şi sunt sigur că cu un guvern PPE la Sofia vom recăpăta controlul asupra frontierelor externe, problemelor migratorii, aşa cum a era înainte”, a spus Weber.
„Bulgaria, Croaţia şi România îndeplinesc condiţiile pentru a adera la zona Schengen şi încă aşteaptă ca decizia finală să fie adoptată de Consiliul UE. Locul lor este în spaţiul Schengen. Aveţi sprijinul total al Partidului Popular European”, a mai transmis preşedintele formaţiunii paneuropene, care conduce şi grupul PPE din PE.
Citește și:
- 20:38 - Adrian Câciu, despre nota de plată a Guvernului Bolojan: „Datorii record pentru consum, în timp ce economia gâfâie și investițiile lipsesc”
- 20:35 - Crin Antonescu: „Bolojan e un personaj construit de mai multă vreme. PSD și-a dat seama că nu poate conviețui cu el!”
- 17:52 - Ion Cristoiu, față în față cu Călin Georgescu. Interviu-eveniment, în direct, la Realitatea PLUS
- 17:11 - George Simion, replică pentru Peter Magyar: „S-a îmbătat cu succesul electoral!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News











