AU FOST AFIȘATE REZULTATELE SIMULĂRII EVALUĂRII NAȚIONALE

AU FOST AFIȘATE REZULTATELE SIMULĂRII EVALUĂRII NAȚIONALE
Aproape 72% din cei care au participat au luat cel puțin nota 5 la matematică
Elevii de clasa a VIII-a au obținut rezultate mai bune la matematică decât la limba română, în cadrul simulării Evaluării Naționale din această lună.
Conform datelor centralizate de Ministerul Educției, aproape 72% din cei care au participat au luat cel puțin nota 5 la matematică, iar la limba română - doar puțin peste 64%.
Și în ce privește notele de 10 obținute au fost mai multe la matematică - 581, față de limba română, unde au fost doar 92; la limba maternă au fost 15 note de 10.
Rezultatele au fost transmise către inspectoratele școlare, care le vor direcționa către școli.
Notele nu vor fi afișate, ci vor fi comunicate individual și analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și în consiliul profesoral, pentru a identifica măsurile adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.
Citește și:
- 11:59 - Iranul refuză negocierile cu SUA: „Putem continua războiul cât vrem”
- 11:35 - Avocatul Poporului ar putea bloca reformele de administrație ale lui Bolojan dacă sesizează CCR: „Ordonanța este în analiza noastră”
- 10:19 - Proiectul privind reducerea efectivelor de urși bruni, adoptat de Senat
- 10:01 - Schema de plafonare a adaosului comercial la produsele de bază expiră luna aceasta
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News











