DE VINERI, CĂLĂTORIA CU TRENURILE CFR COSTĂ MAI MULT

DE VINERI, CĂLĂTORIA CU TRENURILE CFR COSTĂ MAI MULT
Totodată, se va aplica un preț diferențiat la abonamente
Tarifele pentru rezervarea locurilor la biletele pentru trenurile CFR s-au majorat de vineri.
Totodată, se va aplica un preț diferențiat la abonamentele pentru Interregio și Intercity, trenuri la care acum sunt valabile permisele comune de călătorie.
Potrivit Radio România Actualități, un abonament lunar pe ruta București - Ploieşti (clasa a II-a) costă 425 de lei la Interregio și 506 lei la Intercity.
De asemenea, la aceste categorii de trenuri au fost unificate și majorate tarifele pentru rezervarea locului, care ajung la 6 lei, indiferent de distanța parcursă și de clasă.
Călătorii plătesc mai mult și pentru deplasările pe calea ferată sub 40 de kilometri, unde apare obligativitatea rezervării locului, pentru un preț de 4 lei. Astfel, un bilet Gara de Nord - Otopeni, costă 10 lei, față de 6 lei până acum.
În plus, pentru biletele de călătorie din marile orașe, termenul de valabilitate este limitat la 90 de minute, iar titlurile de călătorie metropolitane se vor folosi doar pentru trenurile din categoria Regio, la clasa a II-a.
Titlurile de călătorie cumpărate înainte de 28 martie își mențin valabilitatea indicată la momentul achiziționării.
Citește și:
- 10:53 - Meghan Markle și Netflix pun capăt colaborării după mai mulți ani de proiecte comune
- 10:51 - Premii mai mari la Loterie: fondul de câștiguri crește cu 350.000 de lei la tragerile speciale de primăvară
- 09:51 - Tornade violente în Statele Unite: cel puțin 8 persoane au murit, iar zeci au fost rănite
- 09:46 - Formula 1: Dublă pentru Mercedes-AMG Petronas Formula One Team în Marele Premiu al Australiei. George Russell a câștigat la Melbourne
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News











