TRAVERSAREA DUNĂRII CU BACUL, SUSPENDATĂ LA PTF BECHET - ORYAHOVO

TRAVERSAREA DUNĂRII CU BACUL, SUSPENDATĂ LA PTF BECHET - ORYAHOVO
Măsura a fost luată din cauza debitului scăzut al Dunării și a condițiilor meteorologice nefavorabile
Poliția de Frontieră a anunțat că, începând de miercuri, traficul cu bacul între punctul de trecere a frontierei Bechet (România) și Oryahovo (Bulgaria) este suspendat. Măsura a fost luată din cauza debitului scăzut al Dunării și a condițiilor meteorologice nefavorabile, care fac imposibilă navigația în siguranță.
”Începând cu data de 01.10.2025, ca urmare a notificării transmise de operatorul bulgar al platformei ferry-boat către Administrația Porturilor Dunării Fluviale – Agenția Bechet, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu informează că activitatea de traversare a mijloacelor de transport și a persoanelor pe ruta Oryahovo (Bulgaria) – Bechet (România) este temporar suspendată.
Măsura a fost dispusă din cauza debitului scăzut al fluviului Dunărea, precum și a condițiilor meteorologice nefavorabile.
Reluarea activității va fi comunicată imediat ce aceasta va fi posibilă în condiții de siguranță.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu rămâne la dispoziția cetățenilor pentru informații actualizate privind circulația către Bulgaria.” a transmis Poliția de Frontieră.
Autoritățile recomandă șoferilor și călătorilor să folosească alte puncte de trecere a frontierei rutiere către Bulgaria.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

